Primarul PNL, Nicolae Robu, readuce dictatura în orasul revoluției!

Timișoara este cunoscută pentru cele peste două sute de premiere și ca fiind orașul de unde a pornit revoluția din decembrie ’89 pentru libertate, pentru democrație, pentru respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
După 28 de ani de la câștigarea acestor drepturi, primarul PNL, Nicolae Robu, intenționează să reinstaureze dictatura. Acesta încearcă prin toate metodele să elimine drepturile timișorenilor. Mai nou, vrea să elimine mijloacele democratice prin care se conduce o administrație locală, încercă să-și impună propriul regulament de funcționare a Consiliului Local Timișoara, să fie reduși la tăcere consilieri și să conducă într-un stil dictatorial, după bunul plac.
Marți, 21 noiembrie 2017, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Timișoara a fost introdus un proiect de schimbare a regulamentului de funcționare al CLT. Prin acest regulament Nicolae Robu dorește să limiteze luările de cuvânt ale aleșilor locali, materialele care intră pe ordinea de zi să nu mai fie trimise din timp consilierilor (pentru a putea fi studiate), dezbaterile pe articole să fie eliminate iar obligativitatea întrunirii comisiilor înainte de plen să dispară.

Mai mult

Cum pierdeam titlul Capitală Culturală Europeană în campania electorală

De când a anunțat Alina Gorghiu candidatura în Timiș pentru Parlamentul Romaniei, PNL se tot leagă de succesul cu proiectul Capitală Culturală Europeană. Dacă runda finală de evaluare ar fi avut loc acum, pierdeam pe mâna lor titlul de Capitală Culturală Europeană din cauza modului în care politizează un proiect care nu li se datorează.

Mai mult

Entuziasmul și energia tinerilor pot crea motorul care să schimbe România în bine

Românii spun tot mai des că s-au săturat de clasa politică pe care o văd ca fiind coruptă, dezinteresată față de binele public, implicată în grupuri de interese care se dovedesc a fi deseori infracționale. Oamenii nu mai au încredere în aceeași vechi politicieni cărora le-au dat girul, în repetate rânduri, dar fără a simți, ulterior, că sunt reprezentați.

Mai mult