Tinerii pot dezvolta mediul rural din România

Satul românesc are un mare potențial de dezvoltare. În loc să tot importăm produse agricole din străinătate, ar trebui să susținem tinerii să dezvolte mediul rural din România. Mii de tineri din țară s-ar reîntoarce cu drag în casele bunicilor pentru a dezvolta afaceri durabile.

Mai mult

Ce mă întreabă studenții pentru a decide pe cine votează

Am primit multe întrebări de la studenți interesați să mă cunoască mai bine. Au cerut răspunsuri sincere pentru a decide pe cine votează. Cine nu e sincer în această fază, oricum își dă arama pe față în final. Public acest interviu și cu dorința de a putea vedea oricine cum gândesc și ce fac în funcție de cum gândesc.

Mai mult

Mulțumesc Adrian Orza că ai încredere în mine

Îi mulțumesc lui Adrian Orza, fost viceprimar al Timișoarei și actual consilier local independent în Consiliul Local Timișoara, pentru că a anunțat public că mă susține și că are încredere în mine, în cadrul emisiunii de dezbatere electorală de la televiziunea Europa Nova.

Faptul că votează lista ALDE Timiș, pe care o deschid, pentru Camera Deputaților este o onoare pentru mine și pentru colegii mei. Îmi voi da toată silința să nu dezamăgesc și să îl conving în continuare că lucrurile pe care le-am discutat vor fi obiectul muncii mele.

Mulțumesc că ai apreciat ca fiind “sănătoase” ideile mele.

Am reținut declarația ta pentru mine și mă bucur că o pot împărtăși cu cei care citesc acest text.

Îmi place de tânărul Cucșa, îl cunosc personal. Rădăcinile bunicilor lui sunt ca cele ale bunicilor mei, sunt din Banat. Văd că se străduie. Propune lucruri care contează mult în mentalul alegătorilor. Are vârsta potrivită ca să confirme și merită să primească încrederea necesară. Nu este atât de tânăr încât să nu aibă experiență, dar nici prea copt ca să fii asimilat lucruri negative din politica de până acum. Merită o șansă acest tânăr. Este opțiunea mea pentru Camera Deputaților”.

“Vreau să dau o șansă unui tânăr dintr-un partid mai mic”.

Sper ca alegătorii din Timiș să ne dea o șansă tinerilor care dorim să schimbăm mediul politic din România. Generația noastră are un mare potential și poate genera schimbarea în bine pe care toți o dorim.

 

 

Refuz să fiu un politician mincinos pe care oamenii să-l urască

Am intrat în alegerile parlamentare cu dorința de a face bine pentru români. Refuz să fiu acel tip de politician mincinos, care promite multe și nu face nimic, pe care oamenii îl urăsc și îl înjură când îl văd pe stradă. Sunt entuziast, tânăr, sănătos, pot să muncesc și aleg să fac asta în Parlamentul României unde pot arăta ca generația tânără este o alternativă pentru ceea ce românii nu mai vor.

Mai mult

Cum pierdeam titlul Capitală Culturală Europeană în campania electorală

De când a anunțat Alina Gorghiu candidatura în Timiș pentru Parlamentul Romaniei, PNL se tot leagă de succesul cu proiectul Capitală Culturală Europeană. Dacă runda finală de evaluare ar fi avut loc acum, pierdeam pe mâna lor titlul de Capitală Culturală Europeană din cauza modului în care politizează un proiect care nu li se datorează.

Mai mult

Ce fel de politicieni își doresc românii și ce fel de politician îmi doresc  să fiu

Una dintre temele cele mai discutate din aceste zile este cea legată de ce fel de politicieni își doresc românii. Dezbaterile arată cum au fost cei mai mulți dintre politicieni până acum. Iar eu mă gândesc la misiunea pe care mi-am asumat-o și la ce fel de politician îmi doresc să fiu.

Mai mult

Când reprezinți pe cineva, înseamnă să cunoști problemele cu care se confruntă

Primul lucru pe care l-am făcut atunci când am început să mă gândesc la posibilitatea de a candida din partea ALDE Timiș pentru un loc de deputat în Parlamentul României a fost să vorbesc cu cât mai mulți oameni. Pentru că atunci când alegi să reprezinți pe cineva înseamnă că trebuie să cunoști problemele cu care se confruntă.

Mai mult

Entuziasmul și energia tinerilor pot crea motorul care să schimbe România în bine

Românii spun tot mai des că s-au săturat de clasa politică pe care o văd ca fiind coruptă, dezinteresată față de binele public, implicată în grupuri de interese care se dovedesc a fi deseori infracționale. Oamenii nu mai au încredere în aceeași vechi politicieni cărora le-au dat girul, în repetate rânduri, dar fără a simți, ulterior, că sunt reprezentați.

Mai mult

INTERVIU – De ce candidez pentru Parlamentul României?

Marian Cucșa, președintele ALDE Timiș, este cel mai tânăr lider de filială județeană din cadrul partidului Alianța Liberalilor și Democraților din România, fiind investit cu toată încrederea din partea conducerii centrale că poate avea contribuții semnificative în viața politică.

Mai mult