Deputatul Marian Cucșa, președintele ALDE Timiș a fost ales vicepreședinte ALDE la nivel național

23 aprilie 2017

COMUNICAT DE PRESĂ

Deputatul Marian Cucșa, președintele ALDE Timiș a fost ales vicepreședinte ALDE la nivel național

Congresul Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), reunit în zilele de 21 și 22 aprilie, la Palatul Parlamentului, a decis noua structură de conducere a partidului. În urma votului exercitat de participanții la congres s-au stabilit numele persoanelor care vor ocupa funcțiile de prim-vicepreședinți, vicepreședinți ai partidului și de membri în Biroul Politic Executiv.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost ales sâmbătă, 22 aprilie a.c., președinte al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), acesta fiind votat de majoritatea celor 1094 delegați prezenți la congresul partidului, obținând 1065 voturi pentru.

În cadrul mesajului susținut după anunțarea rezultatului votului, Călin Popescu-Tăriceanu le-a spus delegaților: „Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o. Doresc ca pe cei care au fost aleși ca vicepreședinți și membri în Biroul Politic Executiv și pe cei care au statutul de supleanți să îi felicit și să le urez spor și succes pentru ca împreună să reușim realizarea planul ambițios pe care vi l-am prezentat. (…) Cred că din ceea ce am auzit, din prezentarea destul de rapidă a rezultatelor, cei care au o bună notorietate în partid și în afara partidului au avut un avantaj net în această competiție și au ocupat de departe primele locuri”.

Mai mult