Pentru că încurajez consumul de produse autohtone, în mandatul meu, am inițiat și susținut legi care vin în sprijinul fermierilor români!

România își dorește să exceleze în cât mai multe domenii. Cu greu, în fața realității, i s-au recunoscut meritele. Țara noastră domină piața europeană a porumbului, cu mult peste Franța. Această realitate are o temelie solidă: fermieri români, condiții meteo favorabile și finanțare europeană. Putem redeveni grânarul Europei. Însă, pentru acest lucru, subvențiile nu trebuie să scadă, ci trebuie să fie egale și pentru Est și pentru Vest.

Europarlamentarii ALDE se vor lupta cu îndârjire pentru subvențiile din agricultură. Tot în sprijinul fermierilor români, am susținut și acordat vot favorabil  legii prin care40% din produsele agricole din piețele românești trebuie să fie autohtone, lucru benefic pentru încurajarea consumului de produse românești deoarece, de la începutul mandatului de deputat în Parlamentul României, am fost unul dintre militanții consumului de produse autohtone. O altă lege pe care am iniţiat-o vine tot în sprijinul fermierilor şi prevede ca cei care au culturi ecologice, dar pe terenul cultivat ajung accidental diferite îngrăşăminte, să îşi poată încasa subvenţia ca şi producător eco dar să îşi valorifice produsele ca nefiind bio.

În același timp, ALDE își dorește să dezvolte satul românesc, să creeze locuri de muncă pentru a-i face pe tinerii născuți la țară și plecați la muncă peste hotare să se întoarcă în acasă.

Există deja în implementare PNDL, unde peste 70% din suma alocată din acest program merge pe proiecte din mediul rural.

Fondul de Dezvoltare și Investiții pentru drumuri, canalizare, rețele de electricitate sau locuințe sociale este un alt program lansat de guvernarea PSD-ALDE pentru dezvoltarea comunităților locale.

Europa competitivă începe la sat, prin dezvoltarea comunităților locale.

Începând de astăzi, 40% din produsele agricole din piețele românești trebuie să fie autohtone

Începând de astăzi intră în vigoare noua lege pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol. Este vorba despre legea nr. 145/2014, lege căreia deputatul Marian Cucșa i-a acordat un vot favorabil deoarece încă de la începutul mandatului său a fost unul dintre militanții care încurajează consumul de produse autohtone.

Marian Cucșa: conform noilor reglementări, începând de astăzi, 40% din produsele agricole din piețele românești trebuie să fie autohtone, lucru benefic pentru încurajarea consumului de produse românești. În acest sens, administratorii piețelor trebuie să se asigure că de astăzi noua lege va fi respectată și să susțină producătorii autohtoni cu tot ceea ce au nevoie pentru a-și putea comercializa produsele în condiții conforme cu normele în vigoare.

Principalele modificări ale legii

Mai mult