Modificarea legii petrolului pentru protejarea terenurilor agricultorilor a fost votată de Senat!

În urmă cu mai bine de o lună am stat de vorbă cu locuitorii din zona Dudeștii-Vechi, județul Timiș, și le-am promis că îi voi sprijini astfel încât să li se rezolve cea mai mare problemă cu care se confruntă în prezent și din cauza căreia agricultura tradițională este realmente amenințată: companiile petroliere terorizează localnicii pentru a intra abuziv pe terenurile lor pentru exploatare.
Sâptâmăna aceasta propunerea de modificare a legii petrolului, inițiată în Parlament de mine în calitate de deputat, a trecut de votul senatorilor și urmează să ajungă la votul final în Camera Deputaților.

Mai mult

Promisiune ALDE onorată! Localitățile care nu au gaz vor putea beneficia de această facilitate mult mai rapid!

Am adoptat săptămâna aceasta în Camera Deputaţilor proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, proiect pe care l-am susținut în calitate de deputat ALDE. O măsură pe care o consider a fi extrem de benefică și care se regăsește în proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților este cea cu privire la delegarea calității de concesionar al distribuţiei de gaze de la Ministerul Energiei la unitățile adminitrativ-teritoriale.

Până acum, legea prevedea ca toate procedurile de concesionare a serviciilor de furnizare a gazelor naturale să se realizeze de către Ministerul Energiei pentru fiecare primărie în parte. În schimb, pentru celelalte servicii publice, precum cele de salubritate, apă și canal, fiecare unitate administrativă îşi organizează singură licitaţiile. Pentru extinderea, modernizarea şi realizarea de reţele noi de gaze, licitaţiile pentru concesiune se desfăşurau la Ministerul Energiei. Prin modificările aduse Legii 123, unitățile administrativ-teritoriale, care își cunosc mult mai bine necesitățile locale, vor putea să organizeze licitații pentru concesionarea serviciilor de furnizare a gazelor naturale.

Mai mult

Am propus modificarea legii petrolului astfel încât companiile să nu aibă acces de explorare și exploatare pe terenuri fără acordul proprietarilor

Comuna Dudeștii-Vechi a fost timp de trei zile gazda unui eveniment menit să atragă atenția autorităților naționale despre problemele cu care se confruntă localnicii din zonă. Mai exact, agricultorii sunt terorizați de o companie petrolieră care vrea să le exploateze pâmânturile din zonă încearcând să extragă resursele naturale.

Le-am transmis locuitorilor din zona Dudeștii-Vechi ce am făcut concret pentru ei. Am propus modificarea legii petrolului astfel încât aceste companii care terorizează localnicii să nu mai poată intra pe terenuri fără acceptul lor. Ca deputat susțin creșterea producției românești și încurajez consumul acestor produse. Sunt crescut la țară și știu ce gust au roșiile de la noi și cum sunt cele din import! Gustul legumelor din Banat trebuie păstrat pentru că cu toții ne dorim să avem pe masă mâncare sănătoasă. Oamenii mi-au cerut sprijinul spunându-mi că ei vor să păstreze tradițiile și istoria locului, cultivând pământul așa cum o fac de 180 de ani încoace. Practic, ei trăiesc din asta și pentru asta! Agricultura este principala lor activitate.

Mai mult

Românii plecați în străinătate au dreptul să își gestioneze banii câștigați cu greu, cum doresc!

ALDE nu este de acord cu proiectul de la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor potrivit căruia sumele mai mari de 1.000 de euro trimise din străinătate în România ar trebui justificate prin documente.
Românii din afara granițelor nu au plecat de fericiți, au plecat pentru a-și câștiga existența, pentru a-și susține familiile și copii la școală iar rolul nostru ar fi să îi aducem pe aceștia înapoi în țară, nu să le contabilizăm veniturile legale pe care le câștigă cu greu. Rolul nostru este să le asigurăm condiții de trai mai bune în țară, un venit decent, servicii medicale la fel ca în occident, siguranță, stabilitate și acces la educație.

Mai mult

Începând de astăzi, 40% din produsele agricole din piețele românești trebuie să fie autohtone

Începând de astăzi intră în vigoare noua lege pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol. Este vorba despre legea nr. 145/2014, lege căreia deputatul Marian Cucșa i-a acordat un vot favorabil deoarece încă de la începutul mandatului său a fost unul dintre militanții care încurajează consumul de produse autohtone.

Marian Cucșa: conform noilor reglementări, începând de astăzi, 40% din produsele agricole din piețele românești trebuie să fie autohtone, lucru benefic pentru încurajarea consumului de produse românești. În acest sens, administratorii piețelor trebuie să se asigure că de astăzi noua lege va fi respectată și să susțină producătorii autohtoni cu tot ceea ce au nevoie pentru a-și putea comercializa produsele în condiții conforme cu normele în vigoare.

Principalele modificări ale legii

Mai mult

Primarul Robu ar trebui să solicite bani de la Guvern pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană

ALDE sprijină proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, dar pentru asta e nevoie ca primarul Nicolae Robu să solicite finanțare și de la Guvernul României.
Aflat la Timișoara, președintele Senatului și președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu și-a exprimat public susținerea sa pentru Timișoara, însă primarul trebuie să treacă peste orgoliile politice și să-i solicite pe cale instituțională sprijinul acestuia pentru ca ulterior președintele Senatului să poată înainta Guvernului această solicitare. Doar așa, Guvernul României poate aloca de la bugetul de stat fonduri pentru acest proiect. Altfel, Timișoara riscă să intre în derizoriu în 2021 pentru că fără fonduri consistente nu se pot realiza proiecte de modernizare a orașului.

Mai mult

Femeile merită să fie prețuite, nu abuzate!

De 8 martie m-am gândit să le fiu alături femeilor mai puțin apreciate!
Am ales să vizitez astăzi Centrul Caritas din Timișoara unde sunt cazate femeile abuzate fizic și emoțional de partenerii lor de viață. Motivul pentru care am dorit să fac acest gest tocmai de Ziua Femeii este simplu: aceste ființe au nevoie de ajutor, au nevoie de sprijin și de o mângâiere, de o încurajare că le poate fi mai bine și că nu merită un astfel de tratament. Aceste femei merită să fie prețuite, nu abuzate – așa sună de altfel și titlul acțiunii de astăzi.
Am stat de vorbă cu ele și mi-au spus toate același lucru: că bărbații pe care i-au ales să le fie alături, să formeze o familie frumoasă, în loc să le ofere sprijin și iubire, le tratează cu agresivitate fizică și emoțională. E trist, e dureros și inadmisibil ca acest fenomen să persiste și m-am decis să mă implic pentru a schimba puțin lucrurile. Vă voi comunica în cel mai scurt timp ce soluții voi găsi pentru reducerea sau chiar stoparea acestui fenomen.

Mai mult

Seara de Moș Nicolae…

Era forfotă mare în casa bunicilor, fiind trei frați erau și șase cizmulițe de spălat și lustruit. Aveam patru ani. Roxana doi și jumătate iar Ionuț cinci și jumătate. Dar atunci nu conta vârsta pentru că toți trei aveam aceeași treabă: să ne curățăm și lustruim cizmulițele care cum putea și cum se descurca mai bine pentru că avea să vină Moș Nicolae. Ionuț, fiind mai mare, termina primul iar eu mereu ultimul pentru că o ajutam pe Roxana mai întâi. Nu căutam să fiu primul ci să fac lucrurile bine. Îmi amintesc parcă și acum, după atâția ani, ce bucurie mă cuprindea și cum așteptam cu sufletul la gură să aflu ce-mi aduce Moșul. În seara când pregăteam cizmulițele nu reușeam să adorm până târziu în noapte, doar-doar îl voi prinde pe Mos Nicolae în flagrant. Normal că nu rezistam și într-un final adormeam buștean iar dimineața săream toți trei ca arși din pat să vedem ce găsim în cizmulițe. În anul acela, la patru ani, îmi amintesc că am primit o chitară pe care abia o țineam în mâini, atât era de mare, dar cu care reușeam să îi scot din minți pe ai mei din zori până-n seară. Chitara mea e și acum pe undeva, la casa de la țară.

Comercianții vor primi avertismente înaintea oricărei amenzi și vor avea maxim 90 de zile să-și îndeplinească obligațiile legale!

Unul dintre principiile de bază ale Codului Economic al României va fi prevenția. Iar pentru asta am răspuns pozitiv, prin acordarea votului meu inițiativei legislative a prevenirii. Astfel, prin această inițiativă legislativă se dorește introducerea prevederilor legislative care să oblige autoritățile cu atribuții de control să procedeze în primul rând la educarea și perfecționarea antreprenorilor de orice fel, precum și la prevenirea greșelilor de orice fel. De asemenea, statul român, prin autoritățile competente este obligat să elaboreze și să implementeze politici și programe destinate sprijinirii și dezvoltării mediului de afaceri, precum și diminuarea factorilor care afectează buna funcționare a mediului de afaceri, inclusiv prin prevenirea săvârșirii de fapte contravenționale de către contribuabil.
Alături de colegii din Grupul Parlamentar ALDE, am acordat votul de încredere proiectului Legii prevenirii care are ca obiect reglementarea unor instrumente care să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii.

Mai mult

Prima măsură ce vine în sprijinul agricultorilor de produse ecologice

De la începutul mandatului de deputat (fiind crescut la țară) mi-am propus să mă ocup în amănunt de tot ceea ce înseamnă produse autohtone, tradiții și promovarea culturii românești iar această informație s-a propagat rapid astfel că în urmă cu câteva luni am avut mai multe întâlniri cu o parte din agricutorii de produse ecologice din țara noastră. Producătorii mi-au supus atenției o problemă cu care se confruntă de când fac agricultură eco și anume că până în prezent aceștia pierdeau subvențiile de la stat dacă terenul cultivat ajungea să fie contaminat accidental. Mai exact, această contaminare se referă la efectuarea de tratamente de către vecinii care folosesc tehnologii contravenționale ori clasice sau agricultori care cultivă suprafețe mari de teren și aruncă pesticide din avion, contaminând astfel, în mod accidental, terenurile cultivate în sistem eco din vecinătate. Deasemenea un alt pericol pot fi și ploile acide sau utilizarea apei de irigat care poate conține reziduuri.
Pentru a veni în sprijinul agricultorilor de produse ecologice, am inițiat un proiect de lege privind aceste produse, proiect care ajută la dezvoltarea acestui tip de agricultură în România.

Mai mult