Începând de astăzi, 40% din produsele agricole din piețele românești trebuie să fie autohtone

Începând de astăzi intră în vigoare noua lege pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol. Este vorba despre legea nr. 145/2014, lege căreia deputatul Marian Cucșa i-a acordat un vot favorabil deoarece încă de la începutul mandatului său a fost unul dintre militanții care încurajează consumul de produse autohtone.

Marian Cucșa: conform noilor reglementări, începând de astăzi, 40% din produsele agricole din piețele românești trebuie să fie autohtone, lucru benefic pentru încurajarea consumului de produse românești. În acest sens, administratorii piețelor trebuie să se asigure că de astăzi noua lege va fi respectată și să susțină producătorii autohtoni cu tot ceea ce au nevoie pentru a-și putea comercializa produsele în condiții conforme cu normele în vigoare.

Principalele modificări ale legii

1. Producătorii agricoli au obligaţia afișării la locul de vânzare a etichetei de produs, care conţine toate informaţiile. Eticheta produsului trebuie confecționată dintr-un material scris, imprimat, înscris la vedere, în mod vizibil, lizibil şi uşor de înţeles, cu scopul de a oferi cumpărătorilor informaţiile necesare, suficiente, verificabile şi uşor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigenţelor din punct de vedere al nevoilor şi posibilităţilor lor financiare, care trebuie să conţină următoarele elemente:
1. numele şi prenumele/denumirea producătorului;
2. denumirea produsului;
3. localitatea de origine;
4. data obţinerii produsului;
5. preţul de vânzare.

2. Producătorii agricoli au obligaţia să afișeze vizibil la locul de vânzare următoarele documente:

▪ copie după atestatul de producător și copie după fila din carnetul de comercializare vizată anual în cazul producătorilor agricoli persoane fizice;

▪ copie după certificatului de înregistrare la registrul comerţului în cazul producătorilor agricoli persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale.

3. Supravegherea afișării documentelor de către producătorii agricoli este în sarcina administratorului pieţei.

4. Neafișarea de către producătorii agricoli a etichetei de produs se sancționează cu avertisment sau amendă de la 100 lei la 500 lei.

5. Atestatul de producător cuprinde informaţii privind numele, prenumele şi datele de identificare ale producătorului agricol, pe baza datelor din registrul agricol. Valabilitatea atestatului de producător este de 7 ani de la data emiterii. si se eliberează, la cerere, persoanelor fizice care optează pentru desfăşurarea unei activităţi economice în sectorul agricol, pe baza datelor din registrul agricol.
6. Atestatul de producător se eliberează de către primar în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării, cu avizul consultativ emis de către una dintre structurile asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, după caz, constituite conform legii şi organizate la nivel local/zonal/ judeţean/regional/naţional, care se înregistrează la primăriile comunelor, oraşelor, municipiilor sau sectoarelor municipiului Bucureşti şi care nominalizează cel puţin un reprezentant în acest scop, sau în lipsa avizului de la una dintre structurile asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, de către entităţile teritoriale din subordine sau în coordonare, stabilite în condiţiile legii, în acest scop, de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În situaţia emiterii avizelor consultative de către una dintre structurile asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, acestea au obligaţia transmiterii evidenţei cu avizele consultative eliberate direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti.
7. Carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol este valabil 7 ani şi se eliberează la cerere solicitantului de către primarul pe a cărui rază de competenţă se află terenul/ferma/gospodăria în care se obţin produsele estimate a fi destinate comercializării, în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării, după verificarea existenţei atestatului de producător, verificarea faptică în teren a existenţei produsului/produselor supus/supuse comercializării şi după obţinerea avizului consultativ de la una dintre structurile asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, sau de la entităţile teritoriale din subordine sau în coordonare, stabilite în condiţiile legii, în acest scop, de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Se pot emite, la cerere, mai multe carnete de comercializare.
8. Carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol conţine 7 file. Filele se completează cu datele privind identitatea producătorului agricol ca titular şi, după caz, a soţului/soţiei, rudelor/afinilor până la gradul II, informaţiile din fiecare an de valabilitate privind suprafeţele cultivate şi structurile corespunzătoare pe specii de legume, pomi fructiferi, cartofi, cereale, oleaginoase, viţă-de-vie pentru struguri de vin/struguri de masă, alte culturi, respectiv pe specii de animale, care să reflecte grupele de produse vegetale/grupele de animale stabilite la art. 105 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi producţiile estimate a fi destinate comercializării, sunt semnate de primar şi rămân nedetaşabile la carnet.”

Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*