Femeile merită să fie prețuite, nu abuzate!

De 8 martie m-am gândit să le fiu alături femeilor mai puțin apreciate!
Am ales să vizitez astăzi Centrul Caritas din Timișoara unde sunt cazate femeile abuzate fizic și emoțional de partenerii lor de viață. Motivul pentru care am dorit să fac acest gest tocmai de Ziua Femeii este simplu: aceste ființe au nevoie de ajutor, au nevoie de sprijin și de o mângâiere, de o încurajare că le poate fi mai bine și că nu merită un astfel de tratament. Aceste femei merită să fie prețuite, nu abuzate – așa sună de altfel și titlul acțiunii de astăzi.
Am stat de vorbă cu ele și mi-au spus toate același lucru: că bărbații pe care i-au ales să le fie alături, să formeze o familie frumoasă, în loc să le ofere sprijin și iubire, le tratează cu agresivitate fizică și emoțională. E trist, e dureros și inadmisibil ca acest fenomen să persiste și m-am decis să mă implic pentru a schimba puțin lucrurile. Vă voi comunica în cel mai scurt timp ce soluții voi găsi pentru reducerea sau chiar stoparea acestui fenomen.

Le-am vizitat de dimineață, oferindu-le o floare și o carte însoțite de o scrisoare:

“Femeie minunată,

Știu că treci prin momente grele, încărcate de multă suferință psihică și poate chiar fizică și constat cu regret că în România, în 2018, unii bărbați continuă să aibă curajul să își trateze cu agresivitate în loc de iubire, soțiile, mamele copiilor lor, iubitele sau femeile din viața lor.
Am decis să mă implic, începând de astăzi, în acest domeniu atât de sensibil și îți promit că voi face tot ce îmi stă în putință, în calitatea mea de deputat în Parlamentul României, pentru a îmbunătăți legea care trebuie să te protejeze de orice agresiune, fie că e vorba de una fizică, sexuală sau doar emoțională. Intenția vizitei mele de astăzi este să aflu cât mai multe detalii despre nevoile tale actuale și să încerc să găsesc o soluție pe termen lung pentru femei care se află în situația ta pentru că știu că cea mai mare problemă este legată de spațiul locativ, în cazul în care părăsiți domiciliul unde locuiți cu soțul.
Statisticile actuale sunt îngrijorătoare, o femeie din patru este abuzată pe parcursul vieţii dar acest lucru poate fi schimbat. Deși sunt bărbat, pentru mine o persoană de sex masculin care își arată puterea prin violență și agresivitate față de o femeie este o persoană vis a vis de care am mari semne de întrebare în ceea ce privește sănătatea mentală. Cu toate acestea știu că durerea fizică și sufletească nu pot fi înlocuite însă ce poți face tu, femeie minunată, este să îți pui următoarele întrebări: “Pot oare să continui să am o relație cu un astfel de om care la cea mai mica supărare își va arăta din nou puterea cu pumnul? ”, “Dacă m-a agresat o dată, oare nu se va mai repeta?” și cel mai important – “Merit eu așa ceva?”
Îmi imaginez că acum ești speriată și temătoare, că poate acțiunea de a-l părăsi nu e o variantă bună pentru tine deoarece te vei descurca greu dar te rog să îți dai un răspuns sincer la o altă întrebare: “Preferi ca toată viața ta să o duci în suferință sau preferi să iei o decizie acum, spre binele tău și al copilului tău, chiar dacă îți va fi greu o perioadă, dar apoi viața ta se va schimba în bine?”
Să ai în vedere când iei o astfel de hotărâre că nu trebuie să înfrunţi această situaţie singură, că sunt persoane și instituții avizate să te sprijine și că ajutorul poate veni din direcții la care nici nu te aștepți acum!
Femeie minunată, nu uita că tu nu eşti vinovată de acest abuz, că tu nu îl poţi schimba pe partenerul tău și că violenţa domestică este pedepsită prin lege.
Deasemenea, chiar dacă ai uitat cum e sa fii apreciată, vreau să îți transmit toată prețuirea mea pentru simplu fapt că ești femeie și mamă, pentru simplu fapt că exiști și pentru că sunt convins că ești o femeie puternică! Te încurajezi să îți aduni forțele și să pornești de astăzi încrezătoare că tu ești cea care decide cum va fi viitorul tău și al copilului tău! Tu ești cea care poate schimba situația actuală și îți vei putea dărui ție și copilului tău o viață mai bună, mai sănătoasă. Nu te speria de singurătate, de neputință sau de lipsa de curaj pentru că tu, ca femeie, le ai pe toate acestea în construcția ta! Trebuie doar să le folosești!

Cu toată prețuirea și cu tot respectul pentru ceea ce ești,

Marian Cucșa
Deputat în Parlamentul României”

Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*